„Toţi oamenii sunt diferiţi”

2 Aprilie -Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Când încercam să-l facem să înţeleagă diferenţa dintre el şi ceilalţi copii sau, mai târziu, ceilalţi adolescenţi sau tineri, el spunea: „Toţi oamenii sunt diferiţi”

Şi cu noi M devenise foarte înţelegător, răbdător, când ne vedea lucrând nu ne întrerupea, timid, decât ca să ne întrebe când credeam că vom termina, subînţelegând că după aceea vom avea timp şi pentru el.

„Dimineţile, M, mai ales după un somn bun, pare a nu mai avea nevoie de prezenţa unuia dintre părinţii săi, de «oglinda vie» a unui spectator atent şi afectuos în faţa căruia să-şi joace jocurile lui singuratice.

Caracterul lui a fost de la început frumos, în ciuda nenorocirilor care s-au abătut asupra lui, şi a devenit din ce în ce mai frumos, dureros de frumos pentru noi, îngăduitor şi strict totodată, de o bunătate care iradia din mijlocul suferinţelor lui tăcute, de o bunătate care se confunda din ce în ce mai mult cu fericirea. în acest sens fundamental, M a fost, cred, fericit…

Fragmente, Portretul lui M, Matei Călinescu

Autism

Carte frumoasă, cinste cui te-a deschis

Eşec! Acest cuvânt sintetizează rezultatele simularea bacalaureatului şi a examenelor naţionale. Vor apărea indivizi care vor da vina pe programă, pe stres, pe scriitorii care nu au avut ce face şi au scris cărţile alea atât de lungi în loc să scrie articole de can-can, pe zei, dar mai ales pe profesori. Indivizii care dau vina pe profesori, pentru erorile loazelor lor, sunt preferaţii mei. Aceştia dau vina pe profesori pentru că elevii lor nu ajung la şcoală, pentru că beau, pentru că fumează, pentru că învaţă, pentru că nu-şi iau examenele.

Dragi părinţi care daţi vina pe profesori pentru toate eşecurile copiilor voştri,

Pot să accept că există profesori cu idei învechite, profesori care insistă să predea şi lecţii nefolositoare, profesori irascibili, profesori plictisitori, profesori cum-vreţi-voi. Dar vă spun eu, există şi profesori care aproape se roagă de loaza ta să vină la şcoală, care vor să-l ajute pe elev să înveţe, care ştiu că în fiecare copil există şi un lucru bun, profesori care ştiu cum să-i facă pe copii să înveţe, profesori care-ţi respectă copilul mai mult decât o faci tu.

Apoi, aşa cum există profesori buni şi profesori mai puţin buni există şi elevi buni şi elevi mai puţin buni. Dar, tu părintele, îţi consideri copilul, oricum ar fi el, un geniu. Totuşi, vedeai că nu-i deloc un geniu. Poate învăţa mai încet decât ceilalţi, poate nu putea învăţa deloc la o anumită materie, poate nu-i plăcea liceul la care l-ai trimis. În loc să-ţi accepţi copilul aşa cum este el, ai încercat să-i plăteşti ore suplimentare; bineînţeles, nu l-ai transformat într-un olimpic. Dar, în ochii tăi, copilul era un geniu. Aşa că ai început să cauţi alţi vinovaţi. Copilul nu era vinovat, tu nu erai vinovat. Cine mai rămâne? Bineînţeles, ai găsit vinovatul: profesorul. Individul ăla, care toată ziua stă pe scaun şi citeşte dintr-o carte nu l-a ajutat pe Guliţă al tău să devină olimpic. Nesimţitul ăla nu intra în bar să-i arate copilaşului unde este şcoala. Nici măcar nu-l lăsa să fumeze o ţigară, să scape copilaşul de stresul cauzat de şcoală. Şi pe deasupra, îi mai dă şi teme.
Mai ai şi pretenţia ca profesorul să se facă respectat. Dar tu, acasă, când vezi că piciul, în clasele primare fiind, se apucă de teme, te apuci să o înjuri pe profesoară (”iar v-a dat teme vaca aia” sau ”cretinul ăla crede că eu am chef să desenez cu tine linuiuţe şi bastonaşe” sau ”de aia te-am dat la şcoală, să te înveţe ăia, că doar nu-s eu profesor”) pentru că i-a dat teme şi din cauza ei, tu eşti nevoită să îţi anulezi programarea la cosmetică. Apoi, mai ai grijă să-i aminteşti că ”unii au ajuns domni şi fără atâta şcoală” sau că ”şcoala îl prosteşte pe om”. Dacă odrasla ta strigă la profesor consideri că doar şi-a făcut cunoscut punctul de vedere, dar dacă profesorul ridică puţin vocea, copilul tău a fost traumatizat. Apoi, când profesorul îi cere să scrie un referat cu mânuţa lui şi nu să-l aducă imprimat te revolţi că profesorul nu foloseşte metode moderne de predare. Dacă îl pune să facă o prezentare PowerPoint îl acuzi că din cauza profesorului, Guliţă îşi strică ochii. Dar, când Guliţă stă 7 ore pe Facebook sau joacă Candy Crush eşti bucuros că mai poate copilaşul să se relaxeze.

Dragi părinţi, nu uitaţi că profesorul nu are datoria de a-ţi convinge copilul să meargă la şcoală. Profesorul are o programă de respectat; degeaba ar vrea el să predea tabla înmulţirii în clasa a XII-a, dacă atunci trebuie să predea axiomele. Degeaba vor elevii să citească Twilight, dacă la bacalaureat se dă Ion. Şi degeaba îi este predată unui elev o lecţie de 10 ori, dacă el nu are bunăvoinţa să citească lecţia măcar o dată.

Şi încă ceva. Nu avem toţi nevoie de facultate şi nici de un liceu teoretic în care avem 10 ore de limbi străine sau 10 ore de fizică. Unii tineri vor să fie mecanici, tâmplari sau agricultori. Dacă voi, părinţii, sunteţi medici, avocaţi sau aveţi firme cu milioane de euro profit, nu înseamnă că odrasele voastre vor acelaşi lucru. Se pot câştiga o grămadă de bani şi din alte meserii pe care voi nu le consideraţi bune pentru copilul vostru. (”Cum să fie Guliţă tâmplar, să fim de râsul tuturor?”). Sau dacă voi sunteţi tâmplari, mecanici auto sau femei de serviciu, de ce nu-l lăsaţi pe copil să-şi urmeze visul de a ajunge medic ori fotograf (Da` cum să mergi tu, Guliţă, la Drept? Acolo se intră numai pe pile, intră numai copiii avocaţilor, nu şi ăştia ca noi).

Dacă mă întrebaţi pe mine, reuşita unui copil ţine de părinţi, de profesori, dar şi de el însuşi. Dacă părinţii îi vor blama pe profesorii, nu le vor acorda respectul cuvenit, dacă profesorii vor deveni din ce în ce mai dezinteresaţi de elevii lor, cei din urmă, copiii, vor începe să se autovictimizeze, să se considere neînţeleşi de toată lumea şi mai ales să-şi piardă respectul pentru societate şi pentru viitor.

Dragi părinţi, când sunteţi frustraţi nu începeţi să-i înjuraţi pe profesori.
Dragi profesori, când sunteţi nemulţumiţi de elevi, nu-i ignoraţi şi nici nu le daţi nota 5 doar pentru a scăpa de ei.
Dragi elevi, în ciuda a orice auziţi sau vedeţi, respectaţi-vă profesorii!

Ai noştri tineri

Avem pretenţii ca tinerii şi copiii din vremurile acestea moderne să fie bine-crescuţi, amabili, să fie capabili să poarte discuţii inteligente, să-şi ia examenele cu note mari, să-i respecte pe ceilalţi etc.
Şi totuşi, în fiecare zi, avem grijă să vadă la televizor desene animate cu oameni care se omoară unii pe ceilalţi, ziarele, emisiunile şi ştirile sunt pline de domnişoare care se laudă cu numărul bărbaţilor care le-au trecute prin pat, sportivi a căror singure performanţe sunt numărul de pahare cu alcoolo băute în cluburi, afacerişti care habar nu au cum să facă o afacere legală, politicieni care nici măcar istoria ţării nu o cunosc, beţivi care omoară oameni pe trecerea de pietoni şi văd închisoarea doar în poze.
Şi apoi avem pretenţii ca ai noştri tineri să fie oneşti, să înveţe la şcoală şi să ajungă stâlpi ai societăţii moderne.

Copiii

Copiii sunt inocenți. Copiii sunt sinceri. Copiii știu doar să iubească. Ei nu știu ce înseamnă ura, rasismul. Nu țin cont de culoarea pielii și nici de limba vorbită. Ei le zâmbesc oamenilor urâți, celor frumoși, celor săraci sau bogați. Nu țin seama de reguli și întreaga lume este locul lor de joacă. Ei nu știu ce este frica și nici nu vor să le face rău celor din jurul lor. Copiii sunt frumoși.

Noi, noi suntem cei care îi învățăm să urască. Nu-i lăsăm să se apropie de cei care vorbesc o altă limbă sau au o altă culoare a pielii. Îi învățăm că cei care au grămezi de bani și de bunuri materiale sunt cei mai buni, mai frumoși, mai inteligenți, mai…Și pentru că acestea nu sunt destule îi mai învățăm și să mintă de mici. Și apoi îi pedepsim dacă nu au spus o minciună când am vrut noi sau dacă au spus o minciună fără să le dăm noi voie. Dacă se joacă atunci când avem invitați îi certăm pentru că sunt gălăgioși, dar și certam și dacă nu vor să recite o poezie în fața acelorași invitați. Îi învătăm că lumea îi bagă în seamă doar atunci când vrea o favoare de la ei.

Ar trebui să lăsăm copiii să se bucure de copiărie, să nu le împărțim lumea în alb și negru, să-i lăsăm să fie copiii cât de mult timp…